Doi tineri, de 26 respectiv 28 de ani, au ajuns, duminică, la spital, după ce maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un alt autoturism, pe raza oraşului Novaci.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că o femeie, de 67 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67C Huluba, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de către un tânăr de 28 de ani, din comuna Gogoșul, județul Dolj.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 28 de ani, precum și a unui tânăr de 26 de ani, pasager în autoturismul condus de tânărul de 28 de ani, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Comment here