Ultima Ora

18:58 Se nasc mai puţini copii în Gorj. Deputat: Nesiguranța financiară ar putea fi unul dintre motive

Anul trecut, în Gorj, s-au născut 2.471 de copii, cu peste 220 mai puțini decât în 2020, arată un reportaj România TV. La nivel național, în primele 5 luni din acest an, au fost aduși pe lume 64.599 de copii, cu aproape 13.000 mai puțini decât în același interval de timp din 2021.

Din Gorj, este dată ca exemplu comuna Peștișani, unde numărul nașterilor e în scădere de la an la an. Doar 23 de copii s-au născut în 2020, iar, anul trecut, doar 19. Întrebați de ce, localnicii au răspuns: „Datorită faptului că-s toate scumpe. Toate… De la energie, alimente, toate cele, medicamente, toate-s scumpe! Ăsta-i, cred, că motivul principal. Sunt mulți care spun că nu au cu ce să-i mai crească”.

„Anunţul de la INS este îngrijorător, având în vedere că 2021 a fost și anul cu cele mai puține nașteri din ultimul secol. Nesiguranța financiară ar putea fi unul dintre principalele motive pentru care românii amână sau renunță să aibă copii. Dacă aceeași involuție din primele cinci luni se va păstra ca ritm pentru tot anul, vom avea sub 150 de mii de nașteri în acest an” a reacţionat deputatul Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj.

Comment here