Ultima Ora

18:56 Vești bune pentru primari. ANUNȚUL președintelui Asociaţiei Oraşelor din România

Cheltuielile cu asistenţii personali ai persoanelor cu handicap şi cu bursele şcolare vor fi cuprinse în bugetul naţional, a anunţat, joi, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, Adrian Teban, după o întâlnire cu premierul Florin Cîţu.

“Noi, primarii de oraşe, am solicitat ca, pe bugetul din acest an, cheltuielile privind asistenţii personali şi indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap să fie susţinute de la bugetul de stat. Principiul este că orice politică naţională trebuie susţinută prin bugetul de stat. Acest principiu a fost agreat cu prim-ministrul. Şi, de asemenea, având în vedere că la nivel naţional s-a stabilit ca bursele şcolare să aibă un anumit cuantum, o considerăm tot o politică naţională şi considerăm că aceste cheltuieli trebuie cuprinse tot în bugetul de stat”, a declarat Adrian Teban, primarul oraşului Cugir.

Reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România au avut o întâlnire cu premierul Florin Cîţu la Palatul Victoria.

Preşedintele AOR a precizat că au fost date asigurări că va fi respectat “cel puţin nivelul bugetului de anul trecut”. “Şi, pe lângă asta, aceste cheltuieli cu asistenţii personali şi cu bursele şcolare vor fi prinse în buget pe cheltuială naţională, pe buget naţional”, a subliniat Teban.

El a adăugat că o altă chestiune foarte importantă discutată în cadrul întrevederii a fost legată de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în care şi oraşele mici să fie cooptate.

“În ultimii ani, oraşele mici şi mijlocii au fost, oarecum, marginalizate pe fondurile europene, pentru că pe Planul Naţional de Dezvoltare Rurală era pentru comune, celelalte programe operaţionale, în principal, erau destinate municipiilor şi am cerut prim-ministrului ca pe viitorul exerciţiu financiar, 2021-2027, şi pe Programul Naţional de Rezilienţă să avem o axă sau să avem programe dedicate pentru oraşele mici. Avem oraşe din România care, pe acest considerent, că nu au avut acces la fonduri, s-au transformat în comune şi nu este o chestiune normală. Noi dorim să dezvoltăm România şi nu dorim să redevenim spaţiu rural”, a mai declarat Teban.

Comment here