Ultima Ora

18:55 Cosmin Popescu: Echipa CJ Gorj mulţumeşte ADR Sud-Vest Oltenia

Gorjul a atras 155 de milioane de euro prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru infrastructură, educaţie şi turism.

Banii au fost alocaţi unui număr de peste 50 de proiecte importante pentru autorităţile locale, menţionează, într-un filmuleţ de promovare, Alexandru Stănescu, director general ADR Sud-Vest Oltenia.

„Noi povești de succes finanțate cu fonduri europene, în județul Gorj! Echipa Consiliului Județean Gorj dorește să mulțumească echipei de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru sprijinul acordat prin finanțările din Programul Operațional Regional 2014-2020. Aceste fonduri au fost cruciale pentru realizarea mai multor proiecte de succes în județul nostru. Vă invit să descoperiți împreună cu noi aceste proiecte remarcabile, precum modernizarea DJ 675B Câmpu Mare-Alimpești și să vizitați municipiul Târgu-Jiu, care acum dispune de o nouă rețea de iluminat public eficientă energetic. De asemenea, puteți vizita Casa Memorială „Iosif Keber” și puteți face o oprire la cele două grădinițe modernizate și extinse cu fonduri europene. Nu în ultimul rând, vă îndemn să vă bucurați de peisaje de poveste la Baia de Fier, unde infrastructura turistică este în plină dezvoltare!” transmite Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Comment here