Ultima Ora

18:50 Protestul federaţiilor. „Mercenarii vor să dărâme CE Oltenia!”

Sute de mineri şi energeticieni au ieşit în stradă, marţi, la Târgu-Jiu, în prima zi de proteste organizate de cele 4 federaţii sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pentru deblocarea legii de reducere a vârstei de pensionare.

„Nu cedăm!”, „Unitate!” au strigat, în Piaţa Prefecturii, angajaţii CE Olteniei. Liderii sindicali n-au lăsat netaxate declaraţiile anti-energia pe cărbune, făcute în ultima perioadă de şeful Consiliului Concurenţei, Bodan Chiriţoiu.

  • „Mercenarii vor să dărâme CEO! Sunt bani, există această posibilitate prin care să ieșim la pensie. Muncim în condiții speciale, cerem guvernanţilor să vină cu soluția condițiilor speciale și pensionarea la 52 de ani! Am văzut conducători de instituţii, cum este cel de la Consiliul Concurenţei, care efectiv debitează numai prostii şi minciuni în spaţiul public. Fără CE Oltenia preţul la energie ar fi acum dublu. Unitate!” a declarat, la microfon, Gabriel Căldărușe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia.
  • Petre Mămăligă, de la Jilț Nord, a cerut demisia lui Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, care a declarat că facturile mari la energie sunt din cauza energiei pe cărbune.
  • „În patru ani vom rămâne trei mii și ceva. Ce faceți, nemernicilor? Ne închideți și nu ne dați nici legea?! Sunt convins că, până la urmă, vor aplica legea pentru că ar trebui să știe că funcțiile sunt trecătoare și se vor întâlni apoi, pe aici, cu noi. Trebuie să le mulțumim celor care au crezut în legea asta deși, chiar și eu m-am îndoit, o mână de oameni au protestat zi de zi, timp de șase luni, aici în Piața Prefecturii. Unitate!” a declarat Constantin Mitrescu, preşedinte Sindicatul Energia Rovinari.
  • „Ne vor din ce în ce mai sărăciți, băgați în case și cu dihonia între noi. Noi trebuie să fim uniți, și cei care pleacă la pensie și cei care rămân. Nu cedăm, unitate!” a declarat Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Comment here