Ultima Ora

18:46 Călin Cojocaru: Ne-a ajutat mult şomajul tehnic

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Călin Cojocaru, a împlinit, marţi, 41 de ani. Tehnicianul a acordat un interviu pentru GdS, în care prezintă situația de la gruparea gorjeană, în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus. Cojocaru a punctat că nu crede că va fi reluată Liga a II-a, ceea ce ar însemna rămânerea gorjenilor în eșalonul secund.

GdS: Ce mai fac pandurii? Cum rezistați?

Călin Cojocaru: Pe acasă, că nu avem încotro. E greu, dar rezistăm.

GdS: Am văzut zilele trecute că s-a suspendat decizia de faliment la Curtea de Apel Craiova. Cum stă echipa din punct de vedere moral și al pregătirii?

Călin Cojocaru: Stăm bine. Ca și celelate echipe, și Pandurii Târgu Jiu se pregătește acasă. Fiecare jucător se antrenează cum poate, că nu au toți aceleași condiții. Pentru cei care stau la bloc e mai greu, dar asta nu înseamnă că e ușor pentru cei care stau la casă. E o perioadă dificilă, care te macină psihic, mai ales pe sportivi, care sunt mai libertini. Au respectat impunerile și au înțeles că sănătatea e pe primul loc.

GdS: I-ați ținut sub atentă observație? Presupun că sunt nerăbdători să reia activitatea la club, mai ales că au văzut că au început să se miște lucrurile și în alte țări…

Călin Cojocaru: Da, sigur. Ținem legătura pe grupul de whatsapp. Am văzut că în Germania au început să testeze echipele și sunt mari probleme și acolo. Sunt mulți jucători care nu vor să revină la antrenamente de teamă. Și în Anglia am citit că este aceeași situație, unii sunt pro reluarea activității, alții contra. E foarte dificil să iei o decizie. Doamne ferește să se infecteze unul singur, că după toate echipele cu care a jucat formația sa intră în carantină, conform legii!.

GdS: Financiar, șomajul tehnic cred că a fost binevenit pentru toată lumea, ținând cont prin problemele financiare pe care le traversează clubul.

Călin Cojocaru: Sincer să fiu ne-a ajutat mult șomajul tehnic în perioada asta. Se cunoaște bine situația noastră, dar așteptăm să se rezolve și procesul cât mai repede și să intrăm pe un făgaș normal.

GdS: Care este situația contractuală la echipă?

Călin Cojocaru: E foarte dificilă, pentru că avem jucători cărora le expiră contractele. Nu știu dacă jucătorii vor fi de acord să semneze pentru încă o lună sau două, cât ma durează competiția, și să joace la ritmul care va fi. Cred că majoritatea nu o să accepe lucrul ăsta, ceea ce ar fi o problemă, pentru că nu putem transfera. Eu nu văd ce jucător, care a semnat deja cu altă echipă, să rămână și să joace din trei în trei zile pentru cât o ține ce a rămas. E foarte greu să se mai joace fotbalul care a fost. Și din punct de vedere al meciurilor, pentru că mai sunt 14 etape, ceea ce este foarte mult de jucat într-o lună, două. În plus, perioada de pregătire nu poate să fie mai mică de patru săptămâni. E exclus! Una e să ai vacanță o lună și să mergi la miuțe cu prietenii, să mai faci o alergare și alta e să fii sechestrat în casă.

GdS: Ați făcut scenarii privind reluarea antrenamentelor, în cazul în care se reia activitatea?

Călin Cojocaru: Pentru noi e foarte greu. Avem și câțiva străini, pe care dacă i-am aduce acum în țară ar trebui să stea două săptămâni în carantină. Am văzut că pregătirea se face în grupuri de câte trei sau șase, iar asta ar însemna să stai de dimineața până seara pe teren. Fotbalul este un sport de echipă, nu individual și nu știu ce poți să antrenezi în felul ăsta. E foarte greu să-i aduci pe toți la aceiași parametri. Una e când faci în grup pregătirea și alta e când faci singur. Mai bine începem mai târziu, poate se mai găsește și un tratament împotriva coronavirusului între timp.

GdS: Graba strică treaba?

Călin Cojocaru: Dacă începi și apare un focar la o echipă, ce faci? Le retragi și pe celelalte cu care a jucat? Ce faci cu competiția? E foarte greu. Eu sunt convins că nu o să înceapă nicăieri. După primele cazuri de infectare nu vor mai vrea jucătorii să intre pe teren, să vină la antrenamente… Echipele vor să încaseze banii din drepturile tv, televiziunile au nevoie de fotbal, dar trebuie să se înțeleagă că și sănătatea jucătorilor e importantă. Și din ce am văzut, studiile spun că la sportivi se ia cel mai ușor. Cel mai important lucru este sănătatea și trebuie să fim oameni.

GdS: Vă temeți că se spune stop fotbalului la Liga a II-a și Liga a III-a? Sau v-ați dori anularea campionatului?

Călin Cojocaru: Cred că sunt și cluburi din Liga 1 care nu-și permit să facă toate cerințele. Nu cred că cineva o să favorizeze fotbaliștii privind testele. Plus că trebuie să aștepți rezultatele o perioadă și la câți fotbaliști și câte echipe sunt… Realitatea este că pe noi ne avantajează să nu se reia Liga a II-a, să fim sinceri până la capăt, dar nu văd cum s-ar mai relua. E foarte greu să mergi și să găsești cazare, să respecți condițiile pe care le-am văzut la Liga I.

GdS: Se poate spune că vă rugați pentru o salvare de la retrogradare la „masa verde“?

Călin Cojocaru: Am mai spus-o în câteva rânduri: dacă nu se poate sportiv, ceea ce este foarte greu, sperăm să nu ia licența vreun club și să rămânem noi. Avem condiții foarte bune, de Liga 1, dar financiar am stat foarte prost. Cred că merităm să rămânem în Liga a II-a din acest punct de vedere. Sunt convins că o să avem o altă față anul viitor.

GdS: Astăzi este ziua dumneavoastră de naștere (împlinește 41 de ani – n.r.) și vă spunem „La mulți ani!“. Care ar fi cel mai frumos cadou?

Călin Cojocaru: Mulțumesc frumos! Să trecem cu toții peste acest necaz, să reluăm fotbalul în condiții de maximă siguranță și să facem o echipă adevărată la Pandurii.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here