Ultima Ora

18:41 Congres PNL. Calendarul alegerilor

Liberalii au votat, duminică, la Consiliul Național al PNL, calendarul oficial al alegerilor din partid. Congresul va avea loc pe 25 septembrie. Ludovic Orban și Florin Cîțu vor candida pentru șefia partidului.

În perioada 1 iulie- 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri. După alegerile din teritoriu, până pe 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statutului, pentru campania internă pentru Congres. Comisia care se va ocupa de organizarea Congresului PNL va fi condusă de Theodor Stolojan, iar din echipă fac parte atât susținătorii lui Ludovic Orban cât și cei ai premierului Cîțu.

„Dragi colegi liberali, mesajul meu pentru voi este clar și simplu: mă voi asigura că PNL va rămâne cel puțin 8 ani la guvernare. Vom transforma România într-o țară liberală de care să se bucure TOȚI românii. Ce înseamnă o Românie liberală pentru mine? Proprietatea privată este sfântă și antreprenorul este un erou” a notat Florin Cîţu, duminică, pe pagina de socializare, după anunţul candidaturii.

Comment here