Ultima Ora

18:40 Dosar penal pe numele lui Vienescu

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au deschis, luni, un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor pe numele managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă, Dumitru Vienescu.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, luni, urmare a unui articol apărut în mass-media şi în mediul on-line, un procuror din cadrul instituţiei s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, reţinându-se că managerul Dumitru Vienescu, deşi a afirmat public că SJU Târgu-Jiu nu deţine un aparat PCR, pentru testarea şi diagnosticarea certă a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, ulterior, s-a constatat că în unitatea medicală există, de aproximativ doi ani, un aparat GeneXpert, aparat de tip PCR cu capacitate de testare şi diagnosticare certă a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

“Totodată, s-a reţinut că era necesar, pentru punerea în funcţiune a acestui aparat, să fie achiziţionate kit-uri Xpert Epress SARS-CoV-2”, se precizează în comunicatul de presă.

Cauza a fost înregistrată la data de 6 aprilie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu sub nr. 1077/P/2020, cercetările fiind efectuate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean – Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare, sub supravegherea unui procuror din cadrul acestei unităţi de parchet.

Comment here