Ultima Ora

18:20 ATV-uri noi pentru jandarmii montani din Gorj

Dotare nouă cu ATV-uri a jandarmilor montani din Rânca, Runcu și Tismana pentru intervențiile din zona montană.

Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a achiziționat și dotat posturile montane de jandarmi Rânca, Runcu și Tismana cu trei ATV-uri pentru a fi utilizate pe traseele montane din judeţ.

„Jandarmii montani gorjeni vor utiliza aceste ATV-uri în zonele montane arondate, în timpul acțiunilor de patrulare sau la solicitările SNUAU 112 de căutare şi salvare a persoanelor care se rătăcesc în munţi şi care se află în situaţii limită. În decursul timpului, jandarmii montani gorjeni au fost solicitați în repetate rânduri să ajute persoanele blocate cu diferite autovehicule în zone montane greu accesibile” transmite instituţia.

Posturile montane de jandarmi Runcu și Tismana sunt dotate cu autoturisme de teren Dacia Duster 4×4, iar cel din Rânca are în uz Dacia Duster 4×4, Dacia Duster cu șenile și un snowmobil iar aceste ATV-uri vor contribui la creșterea mobilității structurilor montane de jandarmi pentru a se interveni în sprijinul turiștilor.

ATV-urile Segway 4×4 sunt dotate cu troliu electric, sisteme acustice și luminoase, precum și căști pentru protecția efectivelor și se pot deplasa pe toate drumurile inclusiv pe traseele greu accesibile din zonele montane.

Comment here