Ultima Ora

18:18 DNA cere pedepse maxime pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu

Pedepse de peste 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu și de peste 12 ani pentru Elena Udrea au fost cerute de DNA în dosarul campaniei electorale din 2009.

Un procuror DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare. Potrivit Agerpres, Udrea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Marţi, la ultimul termen de judecată, reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave. În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Comment here