Ultima Ora

17:56 Scoarța: Au abandonat maşina după ce s-au răsturnat într-un șanț

O femeie și doi bărbați din județul Vâlcea au fost implicați, duminică, într-un accident rutier pe raza comunei Scoarța. Cei trei au fugit de la locul faptei, abandonând mașina condusă de șoferiță într-un șanț.

“Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați, luni, de către o femeie din comuna Scoarța, cu privire la faptul că în fața imobilului său se află un autoturism avariat, fără ca în acesta să se afle persoane. Ulterior, dispeceratul subunității a fost sesizat de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Horezu, cu privire la faptul că la unitatea spitalicească din localitate s-au prezentat trei persoane rănite declarând că au fost implicate într-un eveniment rutier pe raza comunei Scoarța.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie, de 38 de ani, din comuna Tomșani, județul Vâlcea, ar fi condus un autoturism pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiului Târgu-Jiu către municipiul Râmnicu Vâlcea și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, rezultând rănirea conducătoarei auto și a doi bărbați, de 34 și 29 de ani, din comuna Tomsani, județul Vâlcea. 

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să-i fie recoltate probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here