Ultima Ora

17:50 Virgil Popescu, aviz POZITIV pentru Ministerul Economiei

Virgil Popescu, ministrul desemnat să ocupe portofoliul Economiei în Cabinetul Cîțu, a fost avizat pozitiv, joi, la audierile în comisiile parlamentare de specialitate reunite.

Virgil Popescu a primit 24 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri. Tot joi, Marcel Boloș, propus la Fonduri Europene, Marcel Vela, ministrul desemnat la Interne și Bogdan Aurescu, ministrul desemnat să ocupe portofoliul Externelor, au primit aviz pozitiv.

În prima zi de audieri, Nicolae Ciucă la Apărare, Adrian Oros la Agricultură și Costel Alexe la Mediu au fost avizați pozitiv. În cea de-a doua zi, Lucian Bode la Transporturi și Ionuţ Stroe la Sport au primit avize pozitive. În schimb, Lucian Heiuș propus la Finanțe, Cătălin Predoiu propus la Justiție, Ion Ștefan la Dezvoltare – în prima zi – și Bogdan Gheorghiu propus la Cultură, Victor Costache propus la Sănătate, Monica Anisie la Educaţie și Violeta Alexandru propusă la Muncă – în a doua zi – au primit avize negative în comisii.

Data votului final în plenul reunit pentru învestirea Guvernului Cîțu urmează să fie stabilită, săptămâna viitoare, într-o nouă ședință a conducerii Parlamentului.

Comment here