Ultima Ora

17:50 Peste 8 milioane de români vaccinaţi anti-COVID cu cel puţin o doză

Un număr de 25.905 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 6.854 reprezintă prima doză, 3.653 – doza a doua şi 15.398 – doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.101.080 doze de vaccin pentru 8.000.810 de persoane, 7.895.172 primind schema completă şi 2.163.948 imunizându-se cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate cinci reacţii adverse, toate de tip general. În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.781 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.161 de tip local şi 17.620 de tip general.

Comment here