Ultima Ora

17:38 Drumari, loviţi în plin. O femeie a murit

O angajată de doar 45 de ani a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova a murit, iar un coleg de-ai acesteia a fost grav rănit, în urma unui accident rutier produs miercuri. Făceau lucrări când au fost loviţi de un vehicul.

“Pe DN 6, pe raza localităţii Răcari, a avut loc un eveniment rutier foarte, foarte grav. Un autocamion, care circula pe banda 1, a lovit remorca de semnalizare luminoasă care atenţiona participanţii la trafic că se efectuează lucrări în zona drumul public de către angajaţii de la Drumurile Naţionale, a împins remorca cu tot cu maşina de regie, a împins-o la 30 de metri, a lovit utilajul cu care se lucra pentru colmatări. A lovit doi dintre colegii noştri. Lucrările erau semnalizate corespunzător. Angajaţii erau însoţiţi tocmai pentru a nu avea astfel de probleme de acele remorci de semnalizare cu săgeţi luminoase, vizibile de la distanţă foarte mare”, transmit oficialii DRDP Craiova. 

În urma impactului, o femeie a murit, iar un bărbat a fost grav rănit, ambii fiind angajaţi ai DRDP Craiova. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că accidentul a fost provocat de un şofer bulgar.