Minerit și EnergieStirile Zilei

Trufelea şi Bălăşoiu, numiţi în directoratul CE Oltenia

Cosmin Trufelea şi Ion Bălăşoiu au fost numiţi, miercuri, în directoratul Complexului Energetic Oltenia. Primul are susţinerea PNL, iar cel de-al doilea pe cea a PSD, conform sabotorii.ro.

În acest moment sunt ocupate patru din cinci locuri ale directoratului. Numirile vin după o perioadă de tensiuni între PNL şi PSD pentru controlul forului de conducere al companiei energetice. CEO funcţiona cu drectoratul incomplet de la finalul anului trecut, fiind nevoie de minimum trei membri pentru cvorum.

„Având în vedere tragedia de la Jilţ Sud, în care 3 persoane au decedat, iar alte 10 au fost rănite, Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia a completat Directoratul societăţii cu membri noi pentru a putea lua măsuri imediate de sprijin pentru familiile greu încercate de pierderea suferită. Astfel, începând cu data de 19 ianuarie, în Directoratul Societăţii Complexul Energetic Oltenia au fost numiţi, pentru o perioadă de 4 luni, domnii Trufelea Constantin Cosmin şi Bălăşoiu Ion care, împreună cu preşedintele Directoratului, Daniel Burlan, şi Marius Negru, membru în Directorat, vor continua actul de management al companiei”, precizează reprezentanţii CE Oltenia într-un comunicat de presă.

„Constantin Cosmin Trufelea, care a ocupat până în prezent poziţia de şef la Unitatea Minieră de Carieră Roşia Peşteana, are o vechime de peste 25 de ani în minerit, cunoaşte în detaliu toate problemele cu care se confruntă carierele miniere şi are soluţii pentru rezolvarea lor. Şi-a început activitatea în anul 1998 ca inginer electromecanic la Cariera Roşia, ulterior fiind promovat adjunct şef sector, şef sector şi director de carieră. Ion Bălăşoiu a ocupat poziţia de director tehnic al Sucursalei Miniere, având o vechime de 27 de ani în sistem şi este, de asemenea, unul dintre specialiştii din minerit care îşi va aduce aportul în activitatea societăţii”, se afirmă în comunicatul menţionat.

Aceeaşi sursă precizează că familiile persoanelor decedate vor fi sprijinite cu sumele de bani prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi, ulterior, la cerere, membri ai acestora vor putea fi angajaţi în cadrul societăţii. De asemenea, vor fi sprijiniţi şi ceilalţi colegi care se află internaţi în spitalele la care au fost transportaţi imediat după producerea tragediei.

Comment here