Ultima Ora

17:33 Accident cu ATV-ul pe Transalpina. Doi turiști au ajuns la spital

Doi turiști s-au răsturnat, duminică, cu ATV-ul pe Transalpina. Salvamontiștii gorjeni le-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor de Ambulanță, care i-au transportat la spital.

“Intervenție a salvamontiștilor din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident cu un Atv pe Transalpina. Salvamontiștii au ajuns la locul accidentului, au acordat primul ajutor celor două victime, ambele prezintă plăgi și traumatisme, dar una dintre ele este în stare gravă, având și episoade de pierdere a stării de conștiență. După acordarea primului ajutor medical salvamontiștii au ținut sub observație cele două victime până când au fost preluate pentru transport la spital de către două ambulanțe . Salvamont vă recomandă prudența și responsabilitate în derularea activităților montane cu astfel de utilaje deosebit de puternice și foarte ușor de scăpat de sub control”, a comunicat Salvamont Gorj.

Comments (1)

Comment here