Ultima Ora

17:27 Ludovic Orban și Florin Cîțu, așteptați, duminică, la Târgu-Jiu

Liderul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, și premierul României, Florin Cîțu, vor participa la conferința județeană de alegeri a PNL Gorj.

În plus, vor veni la Târgu-Jiu și ministrul Ministerului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, președintele Tineretului Național Liberal, Mara Mureș, și senatorul Monica Anisie, președinte PNL Sector 2 București.

Deputatul Dan Vîlceanu este singurul candidat pentru președinția organizației PNL Gorj. 390 de delegați își vor alege, duminică, noua conducere a partidului. Conferința județeană de alegeri a PNL Gorj va avea loc, de la ora 12:00, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu.

Comment here