Ultima Ora

17:25 Biciclist, la spital după ce a fost lovit în sensul giratoriu

Un biciclist, în vârstă de 74 de ani, a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce a fost lovit de o mașină condusă de o șoferiță, în vârstă de 43 de ani, în sensul giratoriu din intersecția cu strada Victoriei din Târgu-Jiu.

„La data de 4 noiembrie a.c., politiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, ar fi avut loc un accident cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, conducea un autoturism pe str. 1 Decembrie 1918, ajunsă la sensul giratoriu din intersecția cu strada Victoriei, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat, de 74 de ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here