Ultima Ora

17:23 Scad cazurile de Covid-19 în Israel, după începerea vaccinării cu doza a treia

Numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut semnificativ în Israel, la câteva luni de la debutul campaniei de administrare a celei de-a treia doze de vaccin.

Ministerul Sănătăţii a raportat, luni, 2.653 de cazuri noi pentru ziua precedentă. Între sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Israel a înregistrat peste 11.000 de noi cazuri de infectare pe zi, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei, scrie DPA, potrivit Agerpres. În perioada respectivă, însă, au fost efectuate mai multe teste.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, circa 61% din aproximativ 9,4 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu două doze, iar aproximativ 37% au primit trei doze de vaccin. Condiţia prealabilă pentru a treia doză este ca a doua doză să fi fost administrată cu cel puţin cinci luni înainte. La sfârşitul lunii iulie, Israelul a devenit prima ţară din lume care a început administrarea dozei de rapel (booster).

Potrivit ministerului, în prezent 564 de pacienţi COVID-19 se află în stare gravă. În septembrie, cifra depăşea uneori 700. Marea majoritate a celor grav bolnavi nu sunt vaccinaţi, a precizat ministerul.

Pentru a reduce în continuare numărul de infecţii, guvernul intensifică presiunea asupra persoanelor care au fost vaccinate cu două doze. De duminică, aşa-numitul ”certificat verde” va fi valabil doar până la şase luni după a doua doză de vaccin. După această perioadă, este necesară doza a treia de vaccin.

Comment here