Minerit și EnergieStirile Zilei

Weber: Solicit ministrului Energiei regândirea planului de renunţare la cărbune

Deputatul PSD Mihai Weber i-a cerut, din nou, vineri, ministrului Energiei regândirea planului de renunţare la cărbune, el afirmând că propunerea ministrului PNL, de închidere definitivă a activităţii de extragere a cărbunelui, nu are sens în condiţiile în care alte state membre UE redeschid astfel de capacităţi.

„Solicit ministrului Energiei REGÂNDIREA planului de renunţare la cărbune. Dacă alte state pot, se va putea şi în România! Propunerea ministrului Energiei, de închidere definitivă a activităţii de extragere a cărbunelui, nu are sens în condiţiile în care alte state membre UE redeschid astfel de capacităţi”, spune deputatul PSD.

Mihai Weber mai arată că nu este de acord cu termenii şi termenele prevăzute în OUG privind decarbonizarea sectorului energetic.

”Alături de colegii din Parlament, voi interveni cu amendamente pe acest act normativ şi solicităm ferm: PRELUNGIREA termenelor de producere a energiei pe bază de cărbune, CONSERVAREA şi nu închiderea definitivă şi ireversibilă a grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă, aşa cum prevede documentul în forma actuală”, mai spune deputatul PSD.

Reacţia lui Weber vine după ce România a stabilit ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit şi huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare şi închiderea definitivă şi ireversibilă a capacităţii energetice totale instalate pe bază de lignit şi huilă, de 4.920 MW, prevedere care apare într-un proiect de ordonanţă de urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic, pus în dezbatere de Ministerul Energiei.

Comment here