Ultima Ora

17:08 Câte pensii speciale sunt în România

Legea de impozitare a pensiilor speciale a fost adoptată de Senat cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri. Actul normativ va fi transmis Camerei Deputaților, decizională în acest caz. Impactul bugetar, estimat pentru anul viitor, este de jumătate de miliard de lei.

Legea, inițiată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Senatorii au decis și ca indemnizațiile de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. Pensiile care vor fi impozitate potrivit actului normativ:

  • pensiile de serviciu de la Curtea Constituționale, Curtea de Conturi, ale judecătorilor și procurorilor, personalului auxiliar din instanțe și de la INEC, funcționarilor publici parlamentari, personalului aeronautic, personalului corpului diplomatic și consular;
  • indemnizațiile pentru limită de vârstă ale senatorilor și deputaților și cele prevăzute de Codul Administrativ;
  • pensiile militare: MApN, MAI și SRI;
  • indemnizațiile foștilor șefi de stat.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, în România, 10 persoane beneficiază de pensie de serviciu de peste 40.000 de lei, iar 5 persoane de pensii militare de peste 25.000 de lei. În total, la nivelul lunii iunie, în plată erau 187.480 de pensii speciale, dintre care 9.312 de serviciu și 178.168 militare.

Pensia medie în cazul unor legi speciale:

  • 18.150 de lei – judecători și procurori
  • 10.869 de lei- personal aeronautic
  • 7.744 de lei – Curtea de Conturi
  • 4.446 de lei – funcționar public parlamentar

Din cei 9.312 beneficiari ai pensiilor de serviciu, 5.818 au peste 6.000 de lei, 4.046 peste 10.000 de lei, 1.817 peste 20.000 de lei, 162 peste 30.000 de lei, iar 10 peste 40.000 de lei. Din numărul de 178.168 de beneficiari de pensii militare, 29.584 încasează peste 6.000 de lei pe lună, 8.929 peste 10.000 de lei, 147 peste 20.000 de lei, iar 5 peste 25.000 de lei.

Comment here