Ultima Ora

17:07 Zăpadă de JUMĂTATE DE METRU la Rânca. Aparegio a început inventarierea rețelei de apă

A nins la Rânca de aproape jumătate de metru, iar, în aceste condiții, Aparegio a început, vineri, cea mai amplă operațiune de inventariere a rețelei de apă și canalizare.

Încă de joi a nins, dar, vineri dimineață, turiștii s-au trezit cu mașinile pur și simplu îngropate în zăpadă. Dacă, pe drumul național ce asigură accesul în stațiune, drumarii au intervenit cu utilaje și au asigurat un acces facil turiștilor, în stațiune lucrurile nu au stat deloc așa. Turiștii pe care i-a prins ninsoarea aici și au vrut să plece au pus mâna pe lopată pentru a-și putea mișca mașinile.

Aparegio a deplasat în Rânca mai multe utilaje și circa 40 de angajați. Printre troiene, muncitorii au trebuit să identifice căminele unde se află vanele de la rețeaua de apă. Intervenția operatorului vine după ce cabanierii s-au declarat nemulțumiți că nu se iau măsuri pentru a se asigura apa de sărbători. Aparegio anunțase că vor fi întreruperi în furnizarea de apă potabilă.  

”Vom face o evaluare a sistemului” a declarat Horațiu Hoară, unul dintre directorii Aparegio, prezenți în Rânca.

Rânca va fi plină de turiști de Crăciun. Șeful Asociației Cabanierilor din stațiune, Constantin Pănescu, este mulțumit că Aparegio intervine, chiar dacă în plină iarnă, pentru a remedia problemele la rețeaua de apă.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here