Ultima Ora

17:01 Stațiile OMV Petrom din țară, verificate de ANPC

Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat, marți, o acţiune de amploare, la nivel naţional, în staţiile de alimentare cu combustibil deţinute de OMV Petrom.

Inspectorii ANPC verifică, în primul rând, modul de calibrare a pompelor, urmărind cantitatea netă de combustibil care este vândută clienţilor. De fapt, este vorba de concordanţa dintre ceea ce apare pe bon şi ceea ce este în rezervor. Cu alte cuvinte, ANPC verifică dacă românii sunt păcăliţi la pompă. De asemenea, efectuează controale în magazinele staţiilor de alimentare.

„Controalele vizează compania, atât varianta austriacă, dar și varianta românească, adică Petrom – OMV. Este verificat modul în care acestea își desfășoară activitatea, plecând de la siguranța alimentării cu combustibil, până la modul în care este comercializat. Înțeleg, cel puțin în această fază intermediară, că la acest moment peste 10 stații au fost oprite temporar de la prestarea de servicii”, a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC, la Antena 3.

Comment here