Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost condamnat la 7 luni de închisoare, după ce a fost prins conducând mașina fără permis. A contestat decizia, următorul termen fiind 7 iunie.
Fostul fotbalist a fost prins conducând fără carnet pe drumurile publice din România, deși permisul de conducere i-a fost anulat încă din 30 aprilie 2001, când a fost surprins la volan după ce consumase băuturi alcoolice, scrie Gândul. El și-a recunoscut fapta și a transmis că s-a urcat la volan pentru a ajunge rapid la spital.
”Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând, regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei e greșeala mea. Nu (n.r. întrebat dacă ar fi procedat altfel), pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă decât orice”, a declarat Dănuț Lupu.
Lupu chiar ar fi încercat să își redobândească carnetul de conducere, dar a picat de mai multe ori proba teoretică, astfel că s-a apucat să conducă fără permis, fiind depistat în mai multe rânduri de agenții de Poliție.
Comment here