Ultima Ora

16:46 Carmen Ivanov, cercetată penal pentru neglijență în serviciu. Corpul de control, trimis la DSP și SJA Gorj

Carmen Ivanov, şefa demisă a DSP Gorj, este cercetată penal pentru neglijenţă în serviciu. Directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, a fost demis, vineri, de ministrul Sănătății, după ce a trimis raportări inexacte cu privire la situația din primul județ în care a fost identificat un caz de infectare cu virusul Covid-19.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, decizia demiterii a fost luată de ministrul Victor Costache, în cadrul videoconferinței organizate cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu. Directorul DSP Gorj este acuzat că a trimis date inexacte.

„Directorul DSP Gorj nu a respectat procedurile și legislația în vigoare privind instituirea măsurii de carantină a persoanelor în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infectarea cu COVID-19 și nu a instituit măsurile corespunzătoare în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei. De asemenea, directorul DSP Gorj nu a utilizat spațiile de carantină identificate la nivelul județului și a transmis raportări inexacte privind situația din primul județ în care a fost identificat un caz de COVID -19”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, vineri, că va fi trimis Corpul de Control al ministrului Sănătăţii la DSP Gorj şi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj, instituţii unde au fost constatate deficienţe privind activitatea în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de pacienţi suspecţi de a fi infectaţi cu coronavirus. Un echipaj de ambulanţă ar fi refuzat să ducă epidemiologii la casa unui suspect de infectare cu coronavirus.

Întrebat ce măsuri se vor lua în cazul echipajului de ambulanţă din Gorj care ar fi refuzat să ducă epidemiologii la un suspect de coronavirus, şeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat a spus: ”Nu este timp ca oricare persoană să vină să refuze, suntem toţi într-un sistem unde se ştie că există riscuri, că suntem expuşi, nu avem timp pentru astfel de manifestări. Dacă au probleme, uşa este deschisă, să vină să le spună, comunicăm. Nu o să rezolvăm astfel de probleme ieşind şi spunând că nu executăm misiunea”.

Comment here