Ultima Ora

16:36 Vor să scoată la lumină satul neglijat de-a lungul timpului

Autoritățile locale din comuna Dănești au demarat o serie de lucrări de curățare și reamenajare a marginilor drumului comunal, ce străbate intravilanul satului Șasa.

„În săptămâna 11-15 martie, colegii noștri din cadrul serviciului administrativ au încheiat o primă etapă în ceea ce privește curățarea și reamenajarea marginilor drumului comunal ce străbate intravilanul satului Șasa, în zona „Ciortești” până la intrarea în sat. Este un obiectiv ambițios, deoarece lucrările sunt ample și dificile, pentru că satul Șasa, deși este unul dintre cele mai frumoase sate ale comunei noastre, a fost uitat și neglijat de-a lungul timpului. Vom lua pauză o săptămână, pentru a face mici revizii utilajelor, dar, după aceea, vom reveni cu forțe proaspete și vom continua lucrările, până scoatem la lumină acest frumos sat. Mulțumim localnicilor pentru susținere și pentru faptul că au adus mâncare muncitorilor, bucuroși fiind de lucrurile frumoase făcute aici” spune primarul Mădălin Paliță.

Comment here