Ultima Ora

16:32 Polițistă apărată de soțul său printr-un ordin de protecție pe care ambii îl vor ANULAT!

O agentă IPJ Gorj a obținut, la instanță, ordin de protecție împotriva soțului, ordin pe care, însă, acum, cei doi soți au încercat pe rând să îl anuleze, semn că s-au împăcat.

Judecătoria Târgu Jiu a stabilit, la sfârșitul lunii trecute, ca Dragoș Cristian Păducel să nu se apropie de soția sa la mai puțin de 50 de metri, inclusiv atunci când aceasta se află la lucru, la posturile de poliție din Schela și Turcinești. Măsura se aplică 3 luni, după emiterea ei femeia încercând să obțină anularea pe motiv că s-a împăcat cu soțul său. Cererea nu i-a fost, însă, admisă pentru că, legal, nu are dreptul la un astfel de demers, fiind considerată „victimă”.

Soțul femeii a încercat şi el să obțină anularea ordinului de protecție, dar, marţi, Judecătoria Târgu Jiu i-a respins solicitarea. Prin urmare, cei doi vor face Paștele separați, poliția din Turcinești fiind obligată să ducă la îndeplinire decizia instanței.

Comment here