Ultima Ora

16:30 Consilierul Tauru, amendat cu 500 de lei

Polițiștii s-au autosesizat după ce presa locală a relatat că, la Urdari, consilierul local Bebe Tauru s-a folosit de copii pentru a face propagandă PNL. A fost amendat cu 500 de lei, pentru că n-a respectat măsurile impuse de starea de alertă.

Copiii au fost echipați cu tricouri și șepci galbene și trimiși să dea câteva ture cu bicicletele prin comună. Imaginile au fost publicate pe pagina de socializare chiar de Bebe Tauru.

”În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, un bărbat, de 46 de ani, din comuna Urdari, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/2020, întrucât la data de 12 august a.c., a încălcat prevederile legale privind desfășurarea în aer liber a activităților recreativ-sportive, organizând un grup mai mare de 10 persoane care s-au deplasat cu ajutorul bicicletelor, pe raza localității Urdari, fără respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă” se arată într-un comunicat de presă.

Comment here