Ultima Ora

16:26 Orban, Revelion cu miniştrii, la Sinaia

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va petrece Revelionul împreună cu “mai multe familii”, menţionând că vor fi prezenţi şi colegi din Executiv, dar că nu va fi “o reuniune a Guvernului”.

“Suntem mai multe familii, oameni care au mai făcut Revelionul împreună. Locaţia pe care am ales-o, am ales-o pentru că n-am mai găsit altă locaţie, pentru că ne-am trezit târziu. Din cauză că am preluat guvernarea, ne-am trezit cu câteva săptămâni înainte de Revelion şi asta era o locaţie care nu era angajată. Ne plătim fiecare tot ceea ce e de plătit, cazare şi masă, adică nu e un hatâr care ni se face. Nu e nicidecum o reuniune a Guvernului. Sigur că vor fi şi colegi de-ai mei din Guvern, care vor petrece Revelionul împreună cu mine, dar suntem cu familiile şi petrecem Revelionul ca orice român, cum este normal”, a afirmat Orban, duminică, referitor la informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora va petrece finalul de an la Sinaia, împreună cu membrii Executivului.

Întrebat dacă va face o şedinţă de Guvern acolo, Orban a răspuns: “Acum, nici chiar pe 1 ianuarie. Aţi văzut că fac şedinţe de Guvern de câte ori e necesar şi de multe ori am convocat şedinţe de guvern la ore surprinzătoare pentru că era necesar să convoc”.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here