Ultima Ora

16:24 Nou protest spontan la guvern

Angajații Guvernului au întrerupt lucrul, joi după-amiază, reclamând ”modul în care conducerea instituției promovează o politică salarială discriminatorie” față de alte instituții, arată news.ro.

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a transmis, într-un comunicat de presă, că angajații din aparatul de lucru al guvernului au declanșat un nou protest spontan, joi, începând cu ora 15.00.

”Acesta este al doilea protest spontan prin care angajații Guvernului României își manifestă nemulțumirea față de modul în care conducerea instituției promovează o politică salarială discriminatorie în raport cu alte instituții aflate în subordine sau coordonare. Atragem atenția că orice demers sau tentativă de intimidare a salariaților care participă la acest protest vor fi tratate de către organizația noastră cu maximă celeritate, vor fi sesizate toate instituțiile abilitate să protejeze dreptul constituțional al salariatului de a protesta, inclusiv instituții europene”, a precizat sursa citată.

În semn de solidaritate, la protest vor participa și angajați ai Senatului.

Un protest similar a fost declanșat, luni, de salariații din aparatul de lucru al guvernului.