Ultima Ora

16:22 Protestează, luni, la Ministerul Muncii

Federaţia Sindicatelor din Comerţ, afiliată CNS Cartel ALFA, declanşează acţiuni de protest. Sindicaliştii din comerţ vor protesta luni, între orele 11.00 şi 13.00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

„Luni, 18 martie, între 11:00-13:00, angajaţii din comerţ vor protesta în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Prin această acţiune, membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ atrag atenţia guvernanţilor că lucrătorii din comerţ au dreptul la condiţii de muncă şi salarii decente”, se arată într-un comunicat de presă.

Revendicările principale sunt: scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă, introducerea în Codul Muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor, indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei, simultan cu creşterea salariului minim pe economie, pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor şi un contract colectiv de muncă la nivel naţional, pentru a standardiza şi proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor.

„Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor, care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimum pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului, care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care, pentru un angajat din comerţ, fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent. Precaritatea lucrătorilor din comerţ se observă nu doar în salarizarea scăzută, dar şi în presiunile pe care schimbările tehnologice le are asupra profesiei – ascensiunea inteligenţei artificiale, creşterea mecanismelor de supraveghere şi control, dar şi problema productivităţii. Toate aceste mecanisme, ce promit un magazin mai prietenos pentru consumator, nu fac decât să ducă la extenuare şi la un nivel de stres ridicat în rândul lucrătorilor”, se menţionează în comunicat.

Comment here