Ultima Ora

16:15 Executorul Gagiu, din nou în spatele gratiilor. Reținut de DNA!

Direcţia Naţională Anticorupţie l-a reținut pe un executor judecătoresc din Târgu-Jiu, pentru că ar fi prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu o sumă mare de bani.

Nicolae Gagiu a ajuns în spatele gratiilor în cursul zilei de marți, fiind reținut de Biroul Teritorial Craiova al DNA pentru o perioadă de 24 de ore. Anchetatorii susțin că, în ultimii cinci ani, în trei cauze de executare silită, inculpatul ar fi folosit în interes personal aproape 1,5 milioane de lei, deși banii ar fi trebuit să ajungă la Complexul Energetic Oltenia.

„Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus. De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate”, se arată în comunicatul DNA, dat publicităţii miercuri.

Tot miercuri, Gagiu urma să fie prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În toamna anului trecut, Gagiu a primit de la Curtea de Apel Craiova o condamnare de 10 ani de închisoare pentru fapte asemănătoare. În acel dosar el are de achitat către CEO aproape 6 milioane de lei, pe proprietățile sale din Stănești fiind instituită măsura sechestrului asiguratoriu. Sentința în acel dosar nu este definitivă, Gagiu contestând verdictul. Procesul respectiv se va relua pe 19 februarie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care va da un verdict final.

Comment here