Ultima Ora

16:14 Barna: Miercuri votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Vicepremierul Dan Barna a anunțat luni, după ședința coaliției, că miercuri va avea loc un plen reunit în care va fi votat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

„Miercuri, când va fi o ședință de plen reunit, să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat Barna.

Liderul USR-PLUS susține că restul pensiilor speciale va fi eliminat abia după ce vor fi găsite soluții, astfel încât tăierile să nu fie neconstituționale. În acest sens, a fost făcut un grup de lucru la nivelul coaliției.

„Fiecare categorie de pensii trebuie să aibă o reglementare și o lege distinctă pentru a evita problemele de la Curtea Constituțională. Avem un grup de lucru pentru a vedea care este abordarea. Am stabilit un termen de două luni în care să avem aceste opțiuni și variante pentru toate aceste pensii speciale”, a mai declarat vicepremierul.

În coaliție, UDMR a avut o abordare diferită, liderul Kelemen Hunor susținând ca toate pensiile speciale să fie eliminate, nu doar pensiile parlamentarilor.

Comment here