Ultima Ora

16:13 Percheziții la ZECI de firme din Gorj. Prejudiciu de peste 1 milion de lei

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au pus, marți, în executare 28 de mandate de percheziție, pe raza municipiului Târgu Jiu, la sediile a 24 agenți economici și domiciliile reprezentanților entităților economice, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

”În fapt s-a reținut că, în perioada 2016, până în prezent, prin intermediul societăților comerciale s-a creat un circuit evazionist în scopul eludării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate din comercializarea de produse în mediul online, inclusiv materiale de protecție Covid-19.

Cu ocazia perchezițiilor au fost identificare și ridicate documente ce privesc activitățile comerciale, 15 echipamente IT și indisponibilizate mărfuri care urmează să facă obiectul cercetărilor ulterioare. Prejudiciul sesizat în cauză este de peste un milion de lei. La acțiune s-a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Operațiuni Speciale și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, a transmis Poliția Gorj.

Comment here