Ultima Ora

16:10 Chirurgul Mircea Beuran, trimis în judecată

Celebrul chirurg gorjean Mircea Beuran a fost trimis în judecată de către DNA. Medicul, născut la Bumbești-Jiu, în 1953, este acuzat că ar fi primit o șpagă de 10.000 de euro în calitate de președinte al Senatului Universitar. Banii au fost dați de către un medic interesat să obțină o funcție de asistent universitar, după cum arată DNA.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior”, a comunicat DNA.

Pentru recuperarea mitei de 10.000 de euro procurorii au instituit măsura sechestrului asupra unui cont bancar care îi aparține lui Beuran. De-a lungul carierei sale, medicul gorjean a fost medicul personal al fostului președinte lui Ion Iliescu, dar și cel care l-a tratat pe filosoful Constantin Noica, în 1987.

Comment here