Ultima Ora

16:10 BOMBĂ! Pandurii- peste 3 milioane de euro

Decizie bombă în procesul dintre Pandurii și acționarii săi. Clubul de fotbal are de primit circa 4 milioane de euro de la Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu, Artego și USMO!

Curtea de Apel Craiova a admis, miercuri, apelul pe care clubul l-a formulat la decizia Tribunalului de anul trecut, prin care acționarii erau obligați la plata a circa 2 milioane de euro. Suma a fost mărită, iar Pandurii a obținut de la instanță aproape tot ce a solicitat. Sentința nu este însă nici de această dată definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Cel mai probabil, acționarii vor reacționa, mai ales că au conturile blocate din cauza acestui litigiu încă de anul trecut. Sumele reprezintă cotizații neachitate în ultimii ani de către Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu-Jiu, Artego și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia.

Comment here