Ultima Ora

16:10 Apelul prefectului Rujan către gorjeni

Prefectul Cristinel Rujan, apel către gorjeni, luni, să respecte regulile de distanțare socială și să nu meargă în număr mare la cumpărături, în aceste zile.

„Cu toții trebuie să conștientizăm că pericolul nu a trecut și că singurul mod de a limita răspândirea COVID- 19, este să păstrăm distanțarea socială, să stăm încasă și să respectăm restricțiile. Având în vedere că este Săptămâna Mare și, în această perioadă premergătoare Sfintelor Sărbători de Paște, cetățenii erau obișnuiți să meargă, în număr mare, la cumpărături, autoritățile recomandă tuturor să evite aglomerația.

”Suntem conștienți că vă este greu. Știm că este perioada când, cu toții, dorim să ne pregătim pentru Sfintele Sărbători de Paște, pentru a avea masa cât mai îmbelșugată. Dar, anul acesta, este altfel. Cu cât evităm aglomerația din magazine sau din piețe, cu atât suntem mai protejați. Dați dovadă de responsabilitate și în felul acesta vom reveni mult mai repede la normalitate!””transmite Cristinel Rujan, printr-un comunicat de presă.

Comment here