Ultima Ora

16:04 ANCHETĂ. Bancomat, DETONAT cu o bombă artizanală la Polovragi


Poliţiştii din Novaci s-au sesizat din oficiu şi au demarat o anchetă, după ce bancomatul unei agenţii bancare din comuna Polovragi a fost distrus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind sustrasă o sumă de bani, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Tuhaşu.

Persoane necunoscute au folosit un dispozitiv artizanal pentru a arunca în aer bancomatul. Hoţii au reuşit să fugă cu banii aflați în aparat.

„La data de 20 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bancomatul unei agenții bancare, din comuna Polovragi, a fost distrus, fiind sustrasă o sumă de bani, prejudiciul creat fiind în curs de estimare. Având în vedere aceste aspecte, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj s-a constituit o echipă complexă de cercetare, care desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Suma furată nu este deocamdată cunoscută. S-a întocmit dosar penal pentru furt calificat și distrugere. În cauză s-a întocmit, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here