Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că nu trebuie „să intrăm în conspiraţii” privind modul în care a decedat pompierul care a ridicat autorizaţia staţiei GPL din Crevedia.
Bogdan Georgian Puşcoi, fost şef în cadrul ISU Dâmboviţa şi ofiţerul care a ridicat autorizaţia staţiei GPL din Crevedia, în anul 2020, a murit într-un accident rutier chiar într-un poligon pentru motociclete din comuna Ulmi.
„Dar ca să punem în lumină şi să nu intrăm în conspiraţii acuma să spunem că cineva a făcut ceva, el era la prima lecţie, dacă este informaţia corectă pe care am avut-o, domnul colonel era la prima lecţie pe motocicletă, era cu instructorul pe motocicletă, fără cască, din ce am înţeles, nu ştiu dacă e adevărat, a accelerat şi a intrat într-un perete, deci nu l-a lovit nimeni, nu a intrat nicio maşină în el, era la o lecţie pe motocicletă şi, fiind pe motocicletă cu instructorul, a accelerat şi a intrat într-un perete”, a spus, duminică, Arafat, subliniind că nu trebuie „speculată” o legătură între accident şi incendiul de la Crevedia.
Comment here