Ultima Ora

16:01 Festivalul Toamnei, 4-6 octombrie

Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcția Turism și Evenimente Culturale și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, anunță organizarea, în perioada 4-6 octombrie 2019, a unei noi ediții a Festivalului Toamnei.

Acțiunile au loc atât în Piața Centrală, cât și în zona pietonală din centrul orașului. Cei prezenți vor avea parte de expoziții cu produse de sezon și degustare de preparate culinare tradiționale, iar în centrul orașului va fi organizat un târg al meșterilor populari, de unde pot fi achiziționate produse alimentare și de artizanat. De asemenea, în amfiteatrul din zona pietonală va funcționa un târg cu produse alimentare, de unde vizitatorii pot cumpăra plăcintă, tochitură cu mămăliguță, pastramă, precum și alte delicatese culinare.

Duminică, 6 octombrie, membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” le vor oferi iubitorilor de folclor un spectacol de excepție, chiar pe scena amplasată în Piața Centrală.

Comment here