Ultima Ora

16:00 Și ministrul Economiei cere transport sigur pentru angajații companiilor din subordine

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat vineri, după o vizită la Salina Slănic, că vrea să se asigure că toate companiile din subordinea ministerului au un transport sigur pentru angajaţi, astfel încât să nu mai existe riscul producerii unor accidente.

„Am discutat şi despre asigurarea transportului şi standardele de calitate pentru asigurarea transportului angajaţilor societăţii (n.r.- Salrom, filiala Prahova). Vreau să mă asigur că toate companiile din subordinea Ministerului Economiei au un transport sigur pentru angajaţi şi că riscul de accidentare este practic zero, să nu mai avem accidente”, a afirmat Spătaru.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, la care acţionar majoritar este Ministerul Energiei. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.

Comment here