Ultima Ora

15:52 Jianu și Mitrică, numiți pe 4 luni în directoratul CE Oltenia

Gigel Jianu și Cosmin Mitrică au fost numiți în directoratul Complexului Energetic Oltenia pentru o perioadă de 4 luni, informează compania printr-un comunicat de presă.

”Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a numit doi noi membri în directoratul companiei, pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 28.06.2021, în baza prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, respectiv:

  • domnul Mitrică Cosmin Ionuț, absolvent al Facultății de Științe Juridice din Craiova, avocat în cadrul Baroului Dolj, care a ocupat anterior funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia;
  • domnul Jianu Gigel, absolvent al Universității din Petroșani, profilul Exploatări Miniere și Ingineria Mediului, care a ocupat funcții succesive de conducere în cadrul EMC Motru și EMC Roșiuța, în perioada 1997 – 2021” se arată într-un comunicat de presă.

Directoratul CE Oltenia este format din 5 membri: Daniel Burlan – președinte, Constantin Bălășoiu – membru, Lăcrămioara Diaconu Pințea – membru, Cosmin Ionuț Mitrică – membru, Gigel Jianu – membru.

Comment here