Ultima Ora

15:48 Găsit mort într-un ogaș

Bătrânul, de 82 de ani, din comuna Logrești, dat dispărut după ce a plecat de la domiciliu a fost găsit mort, în urmă cu puțin timp, într-un ogaș de la marginea localității.

Marin Matei a plecat marți de acasă, iar fiul său, aflat la București, a alertat, ulterior, autoritățile. Mai mulți polițiști și pompieri militari au pornit în căutarea pensionarului, în cursul zilei fiind scotocite suprafețe mari de teren pentru identificarea acestuia. În cele din urmă, una dintre echipele de căutare l-a descoperit pe bătrân zăcând fără suflare într-un șanț.

Cauzele morții vor fi stabilite în urma necropsiei și a anchetei pe care polițiștii o vor efectua, cel mai probabil trupul bărbatului nefăcând față temperaturilor scăzute din timpul nopții.

Comment here