Ultima Ora

15:46 Protest spontan la Ministerul de Finanţe

Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă de unele prevederi ale proiectului de ordonanţă privind măsuri fiscal-bugetare, dar şi faţă de unele probleme mai vechi privind salarizarea angajaţilor din acest sistem. Liderul Sindicatului Meridian al angajaţilor din Finanţe, Negoiţă Voinea, afirmă că este posibil ca protestul să se extindă şi în teritoriu.

Angajaţii din Ministerul Finanţelor Publice au declanşat, joi, un protest spontan, ei întrerupând lucrul şi ieşind pe holurile instituţiei.

„Este un protest spontan, motivele sunt legate de unele prevederi ale proiectului de ordonanţă privind măsuri fiscale, de legea salarizării, dar sunt şi motive mai vechi, legate de drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din acest sistem. Sunt probleme nerezolvate de ani de zile. Sunt angajaţi care au aceeaşi funcţie, aceleaşi sarcini, fac aceleaşi activităţi, dar sunt plătiţi diferit”, a declarat Negoiță pentru news.ro.

El a precizat că la protest participă, deocamdată, doar angajaţi ai Ministerului de Finanţe, însă nu este exclus ca acţiunile de protest să se extindă şi la structurile din teritoriu ale Ministerului Finanţelor Publice.

Comment here