Șapte persoane, fără forme legale de angajare, au fost depistate, luni, prestând activitate pentru construirea unei pensiuni din Stațiunea Rânca, în timpul unui control inopinat efectuat de către inspectorii de muncă, cu sprijinul Plutonului de Jandarmi Novaci, anunță ITM Gorj. Conform pandurul.ro, este vorba despre pensiunea șefului Serviciului de Gospodărie a Apelor Gorj, Alexandru Buduran, iar muncitorii găsiți la lucru erau, de fapt, subalternii acestuia.
”Controlul a fost definitivat astăzi la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, angajatorul fiind sancționat cu o amendă în valoare de 140.000 de lei, conform articolului 260, alineatul 1, litera e, din Legea 53/2003, Codul Muncii: ”primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată”, la care se adaugă o altă amendă în cuantum de 4.000 de lei pentru nepurtarea de către muncitori a echipamentului individual de protecție. De altfel, angajatorul a mai fost sancționat cu un avertisment pentru lipsa instruirii lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă. De asemenea, instituția continuă verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a contaminării cu noul coronavirus, astăzi fiind efectuate, concomitent, controale în șapte localități din județul Gorj” se arată într-un comunicat de presă.

Comment here