Ultima Ora

15:36 Petiții împotriva lui Șoșoacă

Petiții online împotriva senatoarei Diana Șoșoacă. Andreea Olariu, un simplu cetățean, a luat atitudine și a acționat. Aceasta a întocmit o petițe online intitulată ”Dosar penal și ridicarea imunității parlamentare pentru Diana Iovanovici Șoșoacă”. Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă a formulat la rândul ei o petiție asemănătoare.

”Nu am crezut că o sa fac vreodată o petiție online și nici nu știu cum să o duc mai departe, dar este un început. Vreau să o văd pusă sub acuzare pe madam pentru instigare, pentru zădărnicirea luptei împotriva bolilor și pentru genocid! Nu cunosc terminologia și legile ala cum ar trebui, dar un taximetrist primește amendă pentru nepurtarea unei măști, în schimb, ea este lăsată liberă. Cum se poate așa ceva?”, se întreabă inițiatoarea petiției împotriva senatoarei Diana Șoșoacă.

Aceasta a fost creată pe 19 octombrie și a strâns peste 12.000 de semnături. Este cea mai urmărită petiție din ultimele 24 de ore.

Miercuri, 20 octombrie, Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă a formulat o altă petiție numită: ”Cerem începerea urmării penale pentru președintele AUR, George Simion, deputat, și a Dianei Iovanovici Șoșoacă, senator!”

Inițiatorii acuză faptul că nu au respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, au comunicat informații false și sunt considerați printre principalii autori morali ai dezastrului umanitar ce se desfășoară în România.

”Cerem Procurorului General al României să solicite ridicarea imunității parlamentare a doamnei senator Diana Iovanovici Șoșoacă și a domnului deputat George Simion (președinte AUR) și declanșarea urmăririi penale împotriva lor! A fost destul! Trebuie oprită această nebunie. Românii mor în chinuri sufocându-se acasă sau prin spitale! Considerăm că intervenția autorităților în drept este absolut necesară, în caz contrar, acestea putând fi învinovățite de complicitate”, au motivat, printre altele, cei de la Asociația Mișcarea pentru Democrație Directă. Aceasta a strâns până acum 462 de semnături.

Comment here