Ultima Ora

15:32 ITM Gorj: Angajații care au avut COVID-19 NU trebuie să facă un nou test

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj informează angajatorii că nu trebuie să condiționeze revenirea la muncă a salariaților, care au avut COVID-19, de efectuarea unui nou test.

”Instituția Avocatul Poporului a adus la cunoștință Inspecției Muncii manifestarea pe piața muncii a ”situației dificile cu care se confruntă angajații care se întorc la locurile de muncă după ce fie au stat în carantină, pentru că au fost contacți direcți ai unor cazuri confirmate Covid-19, fie au fost pozitivi la testul SARS–CoV-2 și s-au vindecat, salariați care nu sunt primiți de angajator la locul de muncă decât dacă prezintă la întoarcere un test pentru SARS-CoV-2 negativ”.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj transmite angajatorilor faptul că “pacienții asimptomatici/simptomatici cu forme ușoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declarați vindecați fără al doilea test de control, își pot relua activitățile curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, fără a fi condiționați de efectuarea unui nou test” arată ITM Gorj într-un comunicat de presă.

Comment here