Târgu-Jiu

Târgu-Jiu: Patron de hotel, amendat de Poliția Locală

Poliția Locală Târgu-Jiu a anunțat, vineri, că a amendat cu 100.000 de lei proprietarul unui hotel din municipiu pentru că a executat mai multe lucrări de construire, modificare și extindere, fără să fi obținut autorizații.

”Astfel, în perioada 2014 – 2017, la construcția existentă au fost executate mai multe lucrări de construire, modificare și extindere, fără a fi obținute autorizații de construire, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 5000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcții. Odată cu aplicarea sancțiunilor contravenționale au fost dispuse și măsurile complementare de oprire imediată a lucrărilor, precum și de intrare în legalitate.

Întrucât lucrările au fost continuate, în anul 2015, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Disciplina în Construcții au întocmit documentația necesară în vederea sesizării organelor de cercetare penală. De asemenea, întrucât nu a fost respectată nici măsura de intrare în legalitate, Poliția Locală Târgu Jiu a sesizat instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal.

În luna iunie 2021, la doar câteva zile după punerea în executare a sentinței civile privind desființarea unei închideri perimetrale, pe latura posterioară a construcției, proprietarul acesteia a executat pe același amplasament, o altă închidere perimetrală, fără autorizație de construire” se arată într-un comunicat de presă.

Comment here