Ultima Ora

15:22 Bărbatul din Prigoria ce fusese dat dispărut, găsit mort

Bărbatul de 53 de ani, din Prigoria, care, luni, a fost dat dispărut de sora care locuiește în Târgu- Cărbunești a fost găsit decedat, joi, pe un teren agricol.

„Cu ocazia examinării vizuale, nu au fost constatate leziuni pe cap, trunchi sau membre, cadavrul fiind transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Luni, polițiștii Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de către o femeie din localitate cu privire la faptul că, fratele său, Matei Nica, de 53 de ani, din comuna Prigoria, a plecat pe 7 ianuarie de acasă și nu s-a mai întors.

Comment here