Ultima Ora

15:21 Familie lovită de necaz. Mobilizare la Strâmba Jiu

Mobilizare la Strâmba Jiu pentru ajutorarea unei familii căreia i-a ars casa. Zeci de localnici au donat diverse sume de bani la inițiativa preotului Antonie Făiniși și a Cristinei Lia, președinta Asociației ”Glasul Sufletului”, din Rovinari.

Incendiul s-a produs vinerea trecută și a fost generat, cel mai probabil, de o defecțiune la centrala termică. Patru copii și părinții lor au rămas sub cerul liber, vecinii fiind cei care le-au oferit adăpost până la rezolvarea problemei. Inițiatorii campaniei își propun să cumpere o altă casă din sat în care să se mute familia, cea în care au stat până acum fiind complet distrusă. Refacerea acesteia presupune timp și costuri pe care familia nu le poate suporta.

„Vom fi alături de familia Basaraba, din satul Strâmba Jiu, care a rămas pe drumuri din cauza unui incendiu, munca de o viață, pierdută într-o clipită. Familia și cei 4 copii sunt momentan adăpostiți la vecini. Asa că, Asociația Sfânta Treime, din Strâmba Jiu, condusă de Gabi Antonie Fainisi, cea care se ocupă de acest caz, va depune o urnă pentru donații la Fast-food la Pop lângă Politie și lângă ”La doi pasi”. Cei care nu pot depune în contul Asociației Sfânta Treime, sunt rugați să depună la singura urnă din Rovinari. Persoana de contact părintele Făiniși Antonie, număr telefon 0765334070 sau maica stareță Marina, de la Mănăstirea Strâmba Jiu . Parohia Strâmba Jiu vă pune la dispoziție contul Asociației Sfânta Treime Strâmba Jiu: RO77RNCB0149042106010001 cu specificatia pentru Basaraba D”, a transmis inițiatoarea campaniei de strângere de fonduri.

Comment here